Ziua Internaţională a Femeii

Cu acest prilej, Institutul Naţional de Statistică urează „La mulţi ani! ”tuturor
femeilor din România, punând la dispoziţia publicului o selecţie de date şi informaţii
statistice.

• Populația rezidentă a României la 1 ianuarie 2014 a fost de 19947,3 mii locuitori,
din care 9746,0 mii bărbați (48,9%) şi 10201,3 mii femei (51,1%). Față de anul 2004,
populația a scăzut cu peste 1500 mii persoane. Valorile negative ale sporului
natural, conjugate cu cele ale soldului migrației internaționale au făcut ca populația
țării să se diminueze constant.

• În ceea ce priveşte structura populației pe sexe, populația feminină continuă să fie
predominantă, ponderea ei în totalul populației scăzând de la 51,3% (1 ianuarie
2004) la 51,1% (1 ianuarie 2014).

• La 1 ianuarie 2014, raportul de masculinitate era de 95,5 persoane de sex masculin
la 100 persoane de sex feminin (față de 95,0 persoane de sex masculin la 100
persoane de sex feminin în 2004).

• Piramida vârstelor reflectă fidel cronica generațiilor, evidențiind disproporțiile în
populație, pe vârste şi sexe. Structura pe vârste a populației poartă amprenta
caracteristică a unui proces de îmbătrânire demografică, cauzat în principal de
menținerea de lungă durată a natalității la un nivel scăzut, ceea ce a îngustat din
ce în ce mai mult baza piramidei.

• Vârsta medie a populației rezidente a fost la 1 ianuarie 2014 de 39,5 ani la bărbați
şi 42,7 ani la femei.

• În anul 2013, contingentul feminin fertil de 15‐49 ani a fost de 4.683 mii (45,8%
din totalul populației feminine), în scădere cu aproape 27,4 mii persoane față de
anul 2012. 

 
• Rata totală a fertilității, reprezent ând numărul mediu de copii pe care i‐ar aduce
pe lume o femeie în condițiile fertilității pe vârste din anul 2013 a fost de 1,4
copii la o femeie, deci sub valoarea care ar asigura simpla înlocuire în timp a
generațiilor (2,1 copii la o femeie). Tinerele cupluri doresc copii mai puțini (unul
de preferință) şi aduşi pe lume la o vârstă mai ridicată. Acestea au devenit
regulile care guvernează comportamentul reproductiv al tânărului cuplu.

• În anul 2013, numărul de născuți‐vii (exclusiv născuții‐vii în străinătate) a fost de
176.013, cu 4.701 născuți‐vii mai puțini decât în 2012. Rata natalității a fost de
8,8 născuți‐vii la 1.000 locuitori în 2013, față de 9,0 născuți‐vii la 1.000 locuitori în
2012. Tendința din anii anteriori s‐a păstrat, născându‐se mai mulți băieți decât
fete, însă în primul an de viață mor mai mulți băieți decât fete. 

 
• Comportamentul reproductiv al femeilor diferă, astfel, în anul 2013, femeile din
urban au născut 94.396 copii, față de 81.617 copii în rural. În urban, structura
populației este mai tânară, de aceea se nasc mai mulți copii. 

 
• Vârsta medie a mamei la naştere (28,0 ani) şi la prima naştere (26,4 ani) s‐a
menținut în 2013 aproape la acelaşi nivel ca în anul precedent (27,9 ani vârsta
medie a mamei la naştere şi 26,2 ani vârsta medie a mamei la prima naştere). În
2013, femeile din mediul rural au continuat să nască primul copil la o vârstă mai
tânără (23,8 ani) comparativ cu cele din urban (28,0 ani). 

 
• Speranța de viață la naştere a femeilor a fost, în anul 2013, de 78,28 ani (78,72 ani
în urban şi 77,69 ani în rural), cu 7 ani mai mare decât valoarea înregistrată
pentru bărbați (71,24 ani).

• În anul 2013, s‐a înregistrat aproape acelaşi număr de căsătorii ca în anul 2012,
numărul acestora fiind de 107.507 căsătorii (107.760 căsătorii în 2012), iar rata
căsătoriilor pentru cei doi ani a fost de 5,4 căsătorii la 1.000 locuitori. Cele mai
multe femei au avut vârsta între 25‐29 ani, luna cu cele mai multe căsătorii
înregistrate a fost august, cu 22.673 căsătorii, iar cu cele mai puține a fost aprilie,
cu 3.580 căsătorii înregistrate în anul 2013.

 
• Vârsta medie la căsătorie a fost în anul 2013, de 28,5 ani pentru femei şi 31,9 ani
pentru bărbați. Vârsta medie la prima casătorie a fost de 26,7 ani pentru femei şi
29,9 ani pentru bărbați.

• În anul 2013, s‐au înregistrat 28.507 divorțuri, mai puține cu 2.817 divorțuri față
de 2012, iar rata divorțialității a fost de 1,43 divorțuri la 1.000 locuitori în 2013,
față de 1,56 divorțuri la 1000 locuitori în 2012. 

 
• Din repartizarea pe grupe de vârstă şi sexe a persoanelor care au divorțat se poate
observa că în 2013 femeile din grupa de vârstă 30‐34 ani au avut cea mai mare
pondere (19,9%) din numărul femeilor care au optat pentru această soluție.
Vârsta medie la divorț a fost în 2013 de 37,2 ani ani pentru femei şi 40,8 ani
pentru bărbați.

• În ceea ce priveşte participarea populației la activitatea economică, cele mai
recente date, respectiv cele aferente trimestrului III 2014, relevă  faptul că
populația ocupată  era de   8822 mii persoane; dintre acestea, femeile reprezentau
44,0%.

• Din analiza structurii populației feminine ocupate pe grupe de ocupații reiese că:
- 1,4% au fost cuprinse în grupa membrilor corpului legislativ, ai executivului, a
înalților conducători ai administrației publice, conducătorilor şi funcționarilor
superiori;
- 17,1% au lucrat ca specialişti în diverse domenii de activitate;
- 7,2% erau tehnicieni şi maiştri;
- 5,9 % au avut statutul de funcționari administrativi;
- 18,2% au fost angajate ca lucrători operativi în servicii şi comerț;
- 26,3%  şi‐au desfăşurat activitatea ca lucrători calificați în agricultură,
silvicultură şi pescuit.
- 7,7% au lucrat în grupa muncitorilor calificați şi asimilați
- 16,2% au fost cuprinse în alte categorii de ocupații

• În privința gradului de instruire, din totalul persoanelor ocupate de sex feminin,
20,3% erau absolvente ale învățământului superior, 4,5% ale învățământului
postliceal şi de maiştri, 37,0% au absolvit liceul iar 11,2% şcoli profesionale şi de
ucenici.

INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ 

România, o ţară unde impozitele şi taxele ţin loc de investiţii. Din ceea ce încasează, guvernul întoarce în economie prea puţin

Vineri, 6 martie, au venit datele explicative privind evoluţia PIB în 2014. Creşterea economică a României de 2,9% a fost susţinută în principal de industrie (+3,5%), comerţ, auto, transport, restaurante, hoteluri (+2,2%), informaţii şi comunicaţii (+11%), tranzacţii imobiliare (+3,5%), activităţi profesionale, tehnice şi activităţi de servicii suport (+4,1%) şi... impozite nete pe produs (+3,4%). Construcţiile au mers prost (+0,2%), agricultura a avut un plus de numai 1,5% în condiţiile în care a avut o scădere a preţurilor de 10%, sectorul bancar şi de asigurări a mâncat 2,7% din ceea ce au produs ceilalţi, iar administraţia publică a mai mâncat 0,1%.

Dacă ne uităm la utilizarea PIB, consumul a avut un plus de 4,6%, din care populaţia a avut un plus de 4,9%, iar consumul administraţiei publice un plus de 3,7%. Exporturile au adus un plus de 8,1%, importurile de 7,7%, iar investiţiile - formarea brută de capital - au avut un minus de 3,2%.

Acestea sunt nişte date seci, care arată ce se întâmplă în piaţă, ce sectoare merg, unde se duc banii şi cum se mişcă statul, care este principalul investitor în orice economie.

La investiţii în economie, care sunt pe minus, statul a alocat şi cheltuit mai puţini bani, cheltuielile de capital înregistrând o scădere de 4,6%.

Adică, în procente, guvernul a încasat mai mulţi bani din impozite şi taxe (+3%) şi a întors mai puţini bani în economie (-4%).

Din acest motiv sectorul de construcţii stagnează, adică creşterea din privat nu reuşeşte să acopere minusul de la stat, iar alte investiţii rămân pe hârtie, la statutul de declaraţii politice şi promisiuni eterne. Să ne amintim că hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, proiect de cel puţin un miliard de euro, este în topul promisiunilor din 2006-2007, când Tăriceanu era premier.

Creşterea economică de 2,9% fluturată de guvernul Ponta pentru a arăta că ne aflăm în topul Europei este mult prea puţin pentru nevoile României de a încerca măcar să nu piardă contactul cu Polonia, Cehia şi, de ce nu, chiar Ungaria.

Având în vedere că băncile îi acoperă necesarul de finanţare, creditul guvernamental având un plus de 5% în ultimul an, în timp ce creditul pentru companii a scăzut cu 4%, guvernul se preocupă prea puţin de ce se întâmplă în sectorul bancar, care a mâncat din creşterea economică.

Ironic, un angajat din industrie, unde salariul mediu este de 1.900 de lei/ lună, are o contribuţie mai mare în economie decât un bancher, unde salariul mediu este de 4.500 de lei/lună. Un operator de call-center din IT nu duce acasă mai mult de 1.500 lei pe lună, dar IT-ul a avut anul trecut o creştere de 11%.

Scheleţii, adică creditele neperformante ascunse ani de zile în bilanţuri, au blocat multe active, iar multe companii ar fi putut să aibă o soartă mai bună decât să intre în lichidare forţată şi să se piardă atât business, cât şi forţă de muncă.

Aşa cum banii stau degeaba în bănci şi la BNR – băncile au depus la Banca Naţională 7 miliarde de lei în fiecare zi din februarie cu 0,25% dobândă pe an, aşa sunt blocate active, fie ale statului, fie ale companiilor private. Dacă activele sunt blocate, se depune mucegaiul pe ele şi nimeni nu câştigă în final.

Dacă investiţiile ar fi fost pe plus, dacă guvernul ar fi întors în economie în acelaşi procent banii pe care i-a luat din taxe şi impozite, dacă bancherii ar fi fost forţaţi să cureţe mai devreme ceea ce au făcut în 2014, cu un cost pe care îl plătim toţi (dobânzile la IMM-uri sau la creditele de consum nu scad sub 10%), dacă construcţiile ar fi fost susţinute de un plan al guvernului, sigur România ar fi avut un plus de peste 5%, nu 2,9%.

Guvernul Ponta speră să aducă relansarea economiei cu scăderile de taxe şi impozite propuse prin noul Cod Fiscal (TVA-ul se reduce de la 24% la 20%, dispare taxa pe stâlp, scade CAS-ul din 2017, etc).

Până într-o creştere de 5% nu este nicio relansare a economiei, ci este mai mult un plus venit din inerţie.

Toate aceste scăderi de taxe şi impozite promise de guvernul Ponta nu vor sta în picioare decât dacă economia are o creştere de peste 5% pe an. Dar pentru acest procent, economia are nevoie de combustibil, nu de inerţie.



Vineri, 6 martie, au venit datele explicative privind evoluţia PIB în 2014. Creşterea economică a României de 2,9% a fost susţinută în principal de industrie (+3,5%), comerţ, auto, transport, restaurante, hoteluri (+2,2%), informaţii şi comunicaţii (+11%), tranzacţii imobiliare (+3,5%), activităţi profesionale, tehnice şi activităţi de servicii suport (+4,1%) şi... impozite nete pe produs (+3,4%). Construcţiile au mers prost (+0,2%), agricultura a avut un plus de numai 1,5% în condiţiile în care a avut o scădere a preţurilor de 10%, sectorul bancar şi de asigurări a mâncat 2,7% din ceea ce au produs ceilalţi, iar administraţia publică a mai mâncat 0,1%.

Dacă ne uităm la utilizarea PIB, consumul a avut un plus de 4,6%, din care populaţia a avut un plus de 4,9%, iar consumul administraţiei publice un plus de 3,7%. Exporturile au adus un plus de 8,1%, importurile de 7,7%, iar investiţiile - formarea brută de capital - au avut un minus de 3,2%.

Acestea sunt nişte date seci, care arată ce se întâmplă în piaţă, ce sectoare merg, unde se duc banii şi cum se mişcă statul, care este principalul investitor în orice economie.

La investiţii în economie, care sunt pe minus, statul a alocat şi cheltuit mai puţini bani, cheltuielile de capital înregistrând o scădere de 4,6%.

Adică, în procente, guvernul a încasat mai mulţi bani din impozite şi taxe (+3%) şi a întors mai puţini bani în economie (-4%).

Din acest motiv sectorul de construcţii stagnează, adică creşterea din privat nu reuşeşte să acopere minusul de la stat, iar alte investiţii rămân pe hârtie, la statutul de declaraţii politice şi promisiuni eterne. Să ne amintim că hidrocentrala de la Tarniţa-Lăpuşteşti, proiect de cel puţin un miliard de euro, este în topul promisiunilor din 2006-2007, când Tăriceanu era premier.

Creşterea economică de 2,9% fluturată de guvernul Ponta pentru a arăta că ne aflăm în topul Europei este mult prea puţin pentru nevoile României de a încerca măcar să nu piardă contactul cu Polonia, Cehia şi, de ce nu, chiar Ungaria.

Având în vedere că băncile îi acoperă necesarul de finanţare, creditul guvernamental având un plus de 5% în ultimul an, în timp ce creditul pentru companii a scăzut cu 4%, guvernul se preocupă prea puţin de ce se întâmplă în sectorul bancar, care a mâncat din creşterea economică.

Ironic, un angajat din industrie, unde salariul mediu este de 1.900 de lei/ lună, are o contribuţie mai mare în economie decât un bancher, unde salariul mediu este de 4.500 de lei/lună. Un operator de call-center din IT nu duce acasă mai mult de 1.500 lei pe lună, dar IT-ul a avut anul trecut o creştere de 11%.

Scheleţii, adică creditele neperformante ascunse ani de zile în bilanţuri, au blocat multe active, iar multe companii ar fi putut să aibă o soartă mai bună decât să intre în lichidare forţată şi să se piardă atât business, cât şi forţă de muncă.

Aşa cum banii stau degeaba în bănci şi la BNR – băncile au depus la Banca Naţională 7 miliarde de lei în fiecare zi din februarie cu 0,25% dobândă pe an, aşa sunt blocate active, fie ale statului, fie ale companiilor private. Dacă activele sunt blocate, se depune mucegaiul pe ele şi nimeni nu câştigă în final.

Dacă investiţiile ar fi fost pe plus, dacă guvernul ar fi întors în economie în acelaşi procent banii pe care i-a luat din taxe şi impozite, dacă bancherii ar fi fost forţaţi să cureţe mai devreme ceea ce au făcut în 2014, cu un cost pe care îl plătim toţi (dobânzile la IMM-uri sau la creditele de consum nu scad sub 10%), dacă construcţiile ar fi fost susţinute de un plan al guvernului, sigur România ar fi avut un plus de peste 5%, nu 2,9%.

Guvernul Ponta speră să aducă relansarea economiei cu scăderile de taxe şi impozite propuse prin noul Cod Fiscal (TVA-ul se reduce de la 24% la 20%, dispare taxa pe stâlp, scade CAS-ul din 2017, etc).

Până într-o creştere de 5% nu este nicio relansare a economiei, ci este mai mult un plus venit din inerţie.

Toate aceste scăderi de taxe şi impozite promise de guvernul Ponta nu vor sta în picioare decât dacă economia are o creştere de peste 5% pe an. Dar pentru acest procent, economia are nevoie de combustibil, nu de inerţie.



Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.03.2015

www.zf.ro

Viteza la internet – un atu al Romaniei

Despre viteza internetului din România s-au spus numai lucruri bune în ultimii ani. Statisticile ne-au plasat în partea de sus a clasamentului, peste ţări cu care nu putem concura din alte puncte de vedere. Dar partea interesantă este că nu am stat pe loc nici în ultima vreme. Cei mai mari furnizori din România, spre lauda lor, au continuat să ridice ştacheta.

În acest context, este interesant de văzut cum stăm acum, după ce furnizorii locali au introdus în oferte conexiuni şi mai rapide, atât pe partea de internet fix, cât mai ales de internet mobil, acesta din urmă devenind din ce în ce mai important atât pentru operatori, ca sursa de venit, cât şi pentru din ce în ce mai mulţii posesori de smartphone-uri.

Compania Ookla, cea care deţine cel mai folosit serviciu de testare a conexiunilor la internet, speedtest.net, ne oferă o serie de date foarte interesante pentru România, la finalul lunii februarie 2015. Astfel, România are o viteză medie pentru download de 61,8 Mbps, pentru conexiunile fixe şi 18 Mbps pentru cele mobile. Suntem pe locul 5, mult peste media mondială de 22,1 Mbps pentru conexiuni fixe şi 11,4 Mbps pentru conexiunile mobile.

Comparativ cu ţările vecine, avem cele mai rapide conexiuni fixe, iar în ceea ce priveşte conexiunile mobile suntem depăşiţi doar de Ungaria, care are 19,1 Mbps.

Fonduri UE 2014-2020. Cifrele unei agriculturi inapoiate. Pica si mitul potentialului agricol al Romaniei. Unde vrem sa investim cele 8 miliarde de euro pentru dezvoltare rurala

Agricultorii romani duc lipsa de utilaje mecanice, credite bancare si abilitati manageriale, Romania urmand sa directioneze cei 8 miliarde de euro din fondurile europene din Programul National pentru Dezvoltare Rurala 2014-2020 in anumite domenii de interventie pentru reducerea gradului de inapoiere al satelor romanesti. Acestea sunt principalele idei care au rezultat din prezentarea principiilor pe care va fi derulat PNDR 2014-2020, facuta joi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin si alti responsabili din sistem.

In Romania, agricultura are o pondere in valoarea adaugata bruta de 6%, mult peste media Uniunii Europene, de numai 1,7%, dar sectorul agricol romanesc se zbate inca la un stadiu inapoiat comparativ cu marea majoritate a statelor UE.

In privinta potentialului agricol al Romaniei, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, sustine ca tara poate oferi hrana din agricultura interna pentru o populatie de 35-37 milioane locuitori, adica mult peste populatia oficiala a tarii, de 20,1 de milioane de persoane. Cu toate acestea, estimarea enuntata de ministru darama mitul celor 80 de milioane de locuitori pe care agricultura Romaniei i-ar putea hrani, vehiculat pana acum.

"Expertii pot spune ca potentialul Romaniei nu poate sa depaseasca o capacitate de a hrani o populatie de 35-37 de milioane de locuitori.
Ministrul Daniel Constantin si Brigitte Mehlmauer, reprezentant al companiei de consultanta GBI, care conduce consortiul de redactare a PNDR 2014-2020, au enumerat principalele puncte slabe ale agriculturii Romaniei:
Nu avem tractoare si combine. "E foarte clar, Romania are lipsuri in sectorul fermierilor obisnuiti, lor le lipseste un standard de modernizare, le lipseste mecanizarea", a spus Mehlmauer. Gradul de inzestrare tehnica pe agricultor este de numai 350 euro in Romania, mult sub media Uniunii Europene, de 9.100 de euro pe agricultor, conform datelor ministrului Constantin. "Chiar daca nu s-au cheltuit toti banii, am avut o infuzie importanta de fonduri pentru utilarea cu echipamente agricole si inca suntem mult in urma statelor membre, acest lucru reflectandu-se in gradul de competitivitate al fermierilor romani", a mai declarat ministrul.
La tara nu sunt manageri. Celor mai multi agricultori romani le lipsesc si abilitatile manageriale, mai considera Brigitte Mehlmauer. Potrivit ministrului Constantin, nivelul de instruire a managerilor exploatatiilor agricole este de 2,5% in Romania, fata de media UE de 29,4%.
Prapastia dintre sat si oras. "O alta slabiciune care trebuie abordata se refera la disparitatile uriase in dezvoltare intre zonele rurale si cele urbane, mai ales in privinta micii si marii infrastructuri", a precizat consultantul Mehlmauer.
No jobs. Inca o slabiciune a satului romanesc este lipsa alternativelor la locurile de munca din agricultura. In prezent, in mediul rural, populatia romaneasca este expusa riscului de saracie in proportie de 40,3%, in conditiile in care media UE este de 24,2%. In anul 2007, expunerea populatriei rurale la saracie, in Romania, era de 60%. "Aceasta arata o imbunatatire, dar nu este suficient si trebuie sa ne preocupam in continuare pentru ca are un impact nu numai economic, ci mai ales social", a declarat ministrul Agriculturii.
Accesul redus la credite bancare. Fermierii din Romania au acces la credite bancare de numai 110 euro/ha, cu mult sub media UE, de 1.700 euro pe hectar.
Productivitatea scazuta. In industria alimentara din Romania productivitate este de 9.086 euro pe persoana, in timp ce media UE este 40.875 de euro. Cu toate acestea, partea de procesare s-a dezvoltat bine - peste 1 miliard de euro in perioada 2007-2013 mergand in zona de procesare. In schimb, productia nu s-a dezvoltat suficient. "Din pacate nu am reusit sa facem fata pe partea de productie si suntem nevoiti sa importam foarte mult, pentru ca nu avem suficienta productie in Romania si pentru ca preturile nu sunt competitive", a spus Constantin.
Lipsa silozurilor. Nici cand reuseste o productie buna, Romania nu poate sa si-o valorifice suficient, pentru ca ii lipseste capacitatea de stocare a recoltei. "In anul 2013 am avut o productie extrem de importanta, dar toate aceste lucruri ne-au condus sa nu mai facem fata cu capacitatea de stocare", a spus Daniel Constantin. Romania are o capacitate de stocare de 18 milioane de tone, in timp ce productia pe care am obtinut-o anul acesta a depasit 20 de milioane de tone, la cereale.
Agricultura ecologica - la nivel scazut. In Romania, agricultura ecologica se desfasoara pe o suprafata de 0,4% din totalul ariilor agricole, in timp ce media UE este de 3,7%.


Unde vrea Romania sa bage cei 8,15 miliarde de euro in urmatorii 7 ani

Pentru perioada de programare 2014-2020, Romania va avea la dispozitie fonduri europene de 8,15 miliarde de euro in Programul National de Dezvoltare Rurala. Viitorul PNDR va fi structurat pe 12 masuri, dintre care doar cateva vor avea alocari mai importante:
Masura 1: Investitii in active fizice pentru modernizarea fermelor, unitatilor de procesare si a infrastructurii. Pentru perioada 2014-2020 Romania vrea sa aloce din PNDR investitii in exploatatii agricole de peste 100 de milioane de euro. Pentru irigatii, alocarea dorita este de 371 de milioane de euro, comparativ cu 60 de milioane de euro in perioada 2007-2013. "Vrem sa reabilitam to sectorul de irigatii, dar partea secundara, nu partea principala pentru ca aceasta nu este eligibila prin regulamentul european", a precizat ministrul Constantin. O alocare importanta, 200 de milioane de euro, va merge la partea de acces la exploatatiile agricole sau acces pe drumurile forestiere.
Masura 2: Dezvoltarea exploatatiilor si a intreprinderilor pentru instalarea tinerilor fermieri, start-up, microintreprinderi si intreprinderi mici non agricole. Dezvoltarea exploatatiilor si a intreprinderilor va avea o suma de 1,032 miliarde de euro. Infiintarea intrepridnerilor pentru tinerii fermieri va primi o alocare de 619 milioane de euro, fata de 320 de milioane de euro cat a fost alocarea 2007-2013. De asemenea, 413 milioane de euro vor fi alocati pentru infiitarea si dezvoltarea activitatilor non-agricole in spatiun rural.
Masura 3: Servicii de baza si reinnoirea satelor - suma disponibila va fi de 1 miliard de euro. In perioada actuala de programare, Romania a avut aici o alocare mai mare, de 1,7 miliarde de euro. Acesti bani sunt destinati investitiilor in drumuri, aductiuni de apa, canalizari.
Masura 4: Transfer de cunostinte si actiuni de informare - alocare de 6 milioane de euro.
Masura 5: Impadurirea si crearea de perdele forestiere - alocare de 79 milioane de euro.
Masura 6: Agromediu si clima - alocare de 849 milioane de euro. Per total, pachetul de masuri de mediu si clima va avea alocate 2,3 miliarde de euro , intrucat statele membre sunt obligate sa foloseasca 30% din programul de dezvoltare rurala pentru acest obiectiv.
Masura 7: Agricultura ecologica - 200 de milioane de euro.
Masura 8: Delimitarea zonelor confruntate cu constrangeri naturale sau alte constrangeri specifice.
Masura 9: Cooperare - 3 milioane de euro, in parteneriatul european pentru inovare.
Masura 10: Gestionarea Riscurilor. Vor fi constituite fondurile mutuale, de aproape aproape 400 de milioane de euro. Banii vor fi folositi pentru despagubiri, de exemplu ca urmare a secetei.
Masura 11: LEADER. Mobilizarea comunitatilor locale in dezvoltare - 477 milioane de euro.
Masura 12: Asistenta tehnica, inclusiv Reteaua de Dezvoltare Rurala - 181 de milioane de euro.



Banii din viitorul PNDR, abia de la sfarsitul anului 2014. Oficial de la Agricultura: "Au fost intarzieri la Comisia Europeana"

Romania va putea incepe sa absorba primii bani europeni din PNDR 2014-2020 abia de la sfarsitul anului 2014, a estimat ministrul Daniel Constantin.

Draftul oficial al programului urmeaza sa fie transmis la Comisia Europeana in ianuarie sau februarie 2014, urmand ca in semestrul I al anului 2014 sa fie negociat cu executivul european.

"Depinde foarte mult de vointa politica - sper sa transmitem programul in luna ianuarie la Bruxelles, negocieri in iunie-iulie, iar spre sfarsitul anului sa fie deschise primele masuri", a explicat ministrul Agriculturii.

Intrebat de HotNews.ro de ce nu este gata inca proiectul PNDR 2014-2020, directorul Autoritatii de Management al programului, Mihai Herciu, a explicat ca o serie de intarzieri la nivelul serviciilor Comisiei Europene, in elaborarea regulementelor europene pentru banii de la agricultura, au condus la intarzieri in toate statele membre.

"Nu era momentul pentru acest livrabil, avand in vedere si procedura de aprobare a regulamentelor comuniatre atat in ceea ce priveste propunerea de regulament pentru dezvoltare rurala cat si propunerea de regulament de implementare a masurilor de dezvoltare rurarala in viitoarea perioada de proramatre. Toate aceste intarzieri la nivelul organismelor comisie au influentat in toate statele membre o decalarare corespunzatoare a perioadei de pregatire a programelor", a spus Herciu.

In procesul de realizare a PNDR, derulat de consortiul condus de consultantul GBI, au fost utilizate, printre altele 35.000 de epeluri telefonice si 9 conferinte regionale si nationale pentru dialogul cu beneficiarii, a precizat Brigitte Mehlmauer, de la firma de consultanta.

Agricultura României

Agricultura în România are o valoare de 5% din produsul intern brut și angrenează 30% populația activă ocupată.
România are o suprafață agricolă de 14,8 milioane de hectare, dintre care doar zece milioane sunt ocupate cu terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt lucrate. Valoarea producției agricole din România a fost de 64,4 miliarde lei în anul 2010. Producția vegetală a fost în valoare de 43,4 miliarde lei (67,5%), cea animală de 20,4 miliarde lei (31,6%), iar serviciile agricole s-au cifrat la 557,2 milioane lei (0,9%). În anul 2009, valoarea totală a producției agricole a fost de 59,9 miliarde lei (scădere), și de 66,9 miliarde lei în 2008 (creștere 40%)
În anul 2013, agricultura a adus 18,5 miliarde de euro în economie, acesta fiind cel mai bun rezultat din istorie.
În anul 2009, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,1 miliarde de euro și a importat de 3,4 miliarde de euro. În anul 2010, România a avut un deficit extern de peste 700 de milioane de euro la importurile și exporturile de produse agricole. În anul 2011, România a exportat produse agroalimentare în valoare de 2,9 miliarde de euro și a importat de 3,7 miliarde de euro.

Consumul anual de fructe și legume pe cap de locuitor în România este de aproximativ de 70 – 80 de kilograme, în timp ce media europeană atinge 90 – 100 de kilograme.

Agricultura este cel mai vulnerabil sector al economiei românești, aproape 30% din populație lucrând în acest domeniu. Parcelele mici de pământ și eșecul în adoptarea tehnicilor moderne în agricultură înseamnă că producția din fiecare an este dependentă de capriciile vremii.

Una dintre marile probleme ale agriculturii românești este evaziunea fiscală, evaluată la 2,5 miliarde euro anual în anul 2011.

Având o suprafață agricolă de 14.741 mii hectare (sau 61,8% din suprafața totală a țării) în anul 2005, România dispune de resurse agricole importante în Europa Centrală și de Est. Deși zone semnificative din suprafața agricolă utilizată sunt clasificate ca fiind zone defavorizate, condițiile pedologice sunt deosebit de favorabile activităților agricole de producție în regiunile de sud și de vest ale țării.

În iulie 2011, suprafața agricolă a României era de 14,7 milioane de hectare, dintre care 9,4 milioane hectare teren arabil (63,9%), 3,3 milioane hectare pășuni(22,4%), 1,5 milioane hectare fânețe (10,2%), 218.000 hectare vii (1,5%) și 206.000 hectare livezi și pepiniere (1,4%).

Suprafața agricolă a României a scăzut ușor de la un an la altul. Transferul suprafețelor de teren către sectorul forestier și al construcțiilor a constituit cauza principală a reducerii suprafaței agricole în ultimii douăzeci de ani. Reducerea suprafețelor de teren, prin includerea acestora în zona urbană, reprezintă un fenomen întâlnit în zonele cu productivitate mai mare, în timp ce schimbarea categoriei de folosință a terenului agricol în cel forestier apare, în special, în zonele defavorizate. Pădurile acoperă o suprafață importantă, însă se situează încă sub potențial.

Conform I.N.S., în 2006 au fost cultivate 991.000 hectare cu floarea-soarelui, 191.000 hectare cu soia și 110.000 hectare cu rapiță. În anul 2009, România a cultivat cereale pe o suprafață de 5,3 milioane hectare, în creștere cu 145.000 ha. În anul 2008, la nivel național, suprafața destinată cerealelor și plantelor tehnice a crescut cu 15% față de anul 2007, de la 5,6 milioane de hectare la 6,6 milioane de hectare.

Suprafața dedicată pomiculturii s-a diminuat după Revoluție. Astfel, suprafața de livezi a scăzut de la 239,5 mii hectare în anul 1989, la 196 mii de hectare în 2001 și 50 mii de hectare în 2011.

În anul 2010, circa trei milioane de hectare au fost lăsate nelucrate (pârloagă). Dacă această suprafață ar fi cultivată, statul ar câștiga din impozite aproximativ 330 de milioane de euro. Nelucrate, aceste terenuri pun în pericol și culturile din împrejurimi. Acest lucru se datorează faptului că o bună parte din populația de la sate este formată din bătrâni, care nu mai pot face agricultură. Cum nici nu au bani pentru a-și achiziționa utilaje și nici încredere de a-și da terenurile în arendă, de teamă să nu fie păcăliți, țăranii lasă suprafețe din ce în ce mai mari nelucrate.

În statele europene, consumul mediu de îngrășământ activ la hectar este de 200-250 kg, în timp ce în România această medie nici nu trece de 70 kg.

La capitolul irigații România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate. Pe hârtie, suprafața irigată este de circa 300.000 de hectare, dar faptic sunt doar 100.000 de hectare. Alte surse indică o suprafață de 560.000 hectare irigate.

Înainte de 1989, România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane hectare, care a fost distrusă aproape în întregime, instalațiile fiind furate sau lăsate în paragină. Majoritatea sistemelor de irigații funcționale în 1989 au fost dezmembrate, iar altele nu prea s-au mai construit.

Conform unor estimări sunt necesare în jur de 14 miliarde euro pentru a pune la punct un sistem de irigații la nivelul celui din 1989, întrucât refacerea sistemului de pe un hectar de teren costă în jur de 7.000 de euro.

Media subvențiilor la nivel european este de 270-300 de euro la hectar. În România, fermierii primeau doar 82 de euro în anul 2010. În anul 2011, subvențiile au urcat la 175 euro/ha, valoarea totală a subvențiilor fiind de 1,3 miliarde euro.

În anul 2009, România se afla pe poziția a opta în Uniunea Europeană în funcție de fondurile europene atrase în agricultură, de 2,1 miliarde de dolari, cei mai mari beneficiari fiind Franța (9,87 miliarde de euro), Spania (7,26), Germania (6,9) și Italia (6,08).

Agricultura reprezintă 6% din PIB-ul țării (anul 2007), față de 12,6% în 2004. Circa trei milioane de români lucrează în agricultură, aproximativ 30% din totalul persoanelor ocupate (august 2009), comparativ cu doar 4-5 procente în țările occidentale. Agricultura României este departe de ceea ce se practică în Europa atât ca producție, cât și ca tehnologie. Produsele „made in România” sunt prezente în cantități mici pe piața externă, în timp ce importurile cresc de la an la an în perioada interbelică devenind un importator net, pe anumite segmente - exemplele cele mai concludente sunt carnea, fructele și legumele.

Din punct de vedere al mecanizării, în septembrie 2009 situația se prezintă astfel: România dispune de o dotare cu tractoare și utilaje agricole printre cele mai slabe din Europa, încărcătura pe fiecare tractor fiind de aproximativ 54 de hectare, comparativ cu UE, unde media este de numai 13 hectare.

Problemele majore ale agriculturii din România sunt: lipsa unor investiții majore în agricultură (nu atât din cauza lipsei fondurilor de finanțare, ci mai degrabă din dificutatea accesării acestora), fărâmițarea pământurilor, litigiile legate de proprietate și tehnologia precară. Produsele românești nu corespund întotdeauna standardelor de calitate ale UE, ceea ce și explică lipsa prezenței pe piețele externe, în timp ce mărfurile din import au invadat rafturile magazinelor autohtone.

Romania si Bulgaria. O comparatie a celor doua economii

Tara vecina, Bulgaria, are, comparativ cu Romania, si avantaje si deavantaje economice- bulgarii au taxe mai reduse, o stabilitate si predictibilitate fiscala mai ridicate, sosele mai bune, un curs fix al levei, iar in ultimii 4 ani, Bugaria a servit compatriotilor nostri fie la mutarea afacerilor, fie la inmatricularea de autoturisme. Exista de asemenea si puncte slabe ale celor doua economii-romane si bulgare.

In Bulgaria sistemul fiscal este unul relaxat si stabil, spre deosebire de Romania unde Codul Fiscal este schimbat frecvent iar oamenii de afaceri nu sunt consultati sau luati in seama la modul serios. Moneda nationala bulgara are un curs fix astfel ca importurile extracomunitare nu comporta riscuri valutare. Ei au Consiliu Monetar si un curs fix, la noi regumul este de flotare controlata.
In afara de cota TVA, care s-a modificat acum 10 ani, celelalte taxe si impozite au ramas constante la vecinii bulgari de aproape 20 de ani.

In graficul de mai jos aveti numarul de someri din cele doua tari. Ca numar, avem mai multi someri, dar populatia de la noi este mult mai mare. Ca procent din total populatie activa, stam mai bine. Depinde de unghiul din care privesti.
In Bulgaria mai avem si costuri mai mici cu forta de munca, capitalul minim de 1 euro pentru constituirea unei societati si preturile mici ale proprietatilor si chiriilor.
Pentru comparatie, daca in Romania impozitul pe profit este de 16%, in Bulgaria el se situeaza la 10% si este platit anual, nu trimestrial.
Firmele din tara vecina nu sunt obligate sa depuna declaratii fiscale trimestriale, ci doar o declaratie anuala de impozit pe profit pana la data de 31 martie a anului urmator.
In timp ce in Romania recuperarea de TVA este incerta, in Bulgaria exista un termen fix de 45 de zile de la cerere, urmand ca statul sa platesca dobanzi daca intarzie cu plata TVA-ului.
Un alt avantaj al mediului economic bulgaresc este cursul fix de schimb leva-euro, spre deosebire de Romania, unde cursul valutar este fluctuant. Astfel, 1 euro este cotat la 1,95 leva, in timp ce in Romania cursul leu-euro variaza in jurul valorii de 4,4RON.
In plus, in statul bulgar, inregistrarea ca platitor de TVA este obligatorie numai atunci cand cifra de afaceri depaseste 50.000 leva (aprox. 25.000 eur) in ultimele 12 luni. Dupa inregistrarea ca platitor de TVA, se poate reveni la incadrarea de neplatitor, numai daca cifra de afaceri este mai mica de 50.000 leva in ultimele 18 luni.
Potrivit legislatiei bulgare, la constituire, nicio firma nu este platitoare de TVA. Inregistrarea in scopuri de TVA se face ulterior.
In graficul de mai sus aveti o cpmparatie a produsului intern brut din Romania si Bulgaria
Daca cifra de afaceri a firmei va depasi 50.000 leva/12 luni, firma va fi inregistrata automat (de catre fisc) ca platitoare de TVA , iar proprietarii firmei vor face documentatia necesara. Documentatia si procedurile de inregistrare ca platitor de TVA sunt un serviciu distinct si se taxeaza separat cu 200 de euro.
Portofelele bulgarilor sunt intr-o stare mai buna decat ale romanilor si in curand chiar grecii ii vor invidia, spunea ministrul de Finante din Bulgaria.
"Bulgaria a depasit deja Romania in ceea ce priveste veniturile pe cap de locuitor", a spus Simeon Djankov, adaugand ca in cativa ani vor fi pe picior de egalitate cu grecii.
Novinite scrie ca ministrul pare sa nu ia in seama datele oficiale care arata ca Bulgaria este cea mai saraca tara a Uniunii Europene in ceea ce priveste produsul intern brut pe cap de locuitor si ca salariile bulgarilor sunt printre cele mai mici din uniune. In continuare, aveti cheltuielile turistilor, potrivit datelor Eurostat
Daca facem o comparatie intre Romania si Bulgaria, observam ca ambele tari au facut parte din blocul comunist, au iesit in acelasi timp din el, au o clima asemanatoare, tipul de turism cerut de relief este aproximativ acelasi si in ambele tari exista conditii pentru turismul cultural. In plus, Romania are avantajul Deltei Dunarii, potrivit Federatiei Patronatelor din Turism si Servicii.
Totusi, in conditii asemanatoare, Bulgaria a atras in 2011 peste 9 milioane de turisti straini.
Pentru a atrage turistii, in special pe cei germani, bulgarii au inceput sa achizitioneze licente de la marile lanturi hoteliere, precum LTI, ITS, Riu, Kempinski, Sol Melia. Aceste licente s-au dat si se prelungesc si astazi pe criterii stricte.

 hotnews.ro, eurostat

 Transalpina 

Transalpina (DN 67C) este o șosea din Munții Parâng, în Carpații Meridionali. Este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Fiind un drum alpin, este închis pe perioada iernii.

Transalpina străbate patru județe - Gorj, Vâlcea, Sibiu, Alba - traversând Munții Parâng de la sud la nord, altitudinea cea mai mare având-o pe o porțiune de aproximativ 20 de km, în județul Vâlcea, unde se prezintă ca o "șosea de creastă", trecând la mică depărtare de vârfurile Dengheru (2.084 m), Păpușa (2.136 m), Urdele (2.228 m), Iezer (2.157 m) și Muntinu (2.062 m).

Începuturile acestui drum sunt neclare. Unele surse susțin că a fost construit prima dată de legiunile romane în timpul războaielor cu dacii, motiv pentru care pe hărțile de istorie este trecut sub denumirea de „coridorul IV strategic roman”.

Există și o legendă locală care spune că, la sfârșitul secolului XVIII și la începutul secolului XIX, fiecare familie a participat la construirea unei porțiuni din acest drum, în funcție de posibilitățile fizice și financiare ale sale.

Potrivit altor surse, șoseaua a fost refăcută și pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din rațiuni militare, însă a fost foarte puțin folosită.

Cert este că acest traseu, cunoscut ca "Poteca Dracului", a fost inițial o potecă de munte, folosită de către păstorii din Mărginimea Sibiului pentru a traversa munții cu turmele de oi în Țara Românească.

În lucrarea sa Istoria Olteniei supt austriaci (1718-1739), istoricul Constantin C. Giurescu arată că încă din anul 1731 autoritățile austriece propuneau construirea unui drum transcarpatic pe traseul vechiului drum de transhumanță ce lega Transilvania de Oltenia.

Având în vedere învățămintele din Primul Război Mondial, regele Carol al II-lea a dorit să aibă la dispoziție un drum strategic, pentru artileria montană, trasă de cai, care să poată fi parcurs de trupele care se mișcau între Valahia și Transilvania.

Lucrările de refacere decise de rege au avut loc în perioada 1934-1939. La inaugurarea drumului, în anul 1939, a participat și regele Carol al II-lea, însoțit de viitorul rege Mihai I, precum și primul-ministru Gheorghe Tătărescu și soția sa Arethia. Aceștia au parcurs întregul traseu al drumului la bordul unei mașini de teren, la volan aflându-se chiar regele Carol al II-lea. După inaugurare, drumul a fost cunoscut sub denumirea de Drumul Regal sau Drumul Regelui, care a înlocuit denumirea populară de Poteca Dracului.

Drumul a mai fost reabilitat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare. De atunci a fost foarte puțin întreținut.

După revoluția din decembrie 1989 drumul nu a mai fost întreținut, o parte a zidurilor de sprijin au fost stricate, piatra fiind furată și utilizată la realizarea fundațiilor unor vile construite la Rânca.

În 2008, în ultimele luni de mandat ale ministrului de atunci al Transporturilor, Ludovic Orban, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România(CNADNR) a decis să scoată la licitație reabilitarea DN 67C. Lucrările au început efectiv în 2009, investiția licitată ridicându-se la 1.3 miliarde de lei.

La începerea lucrărilor de modernizare, în 2009, drumul dinspre Novaci era asfaltat numai până la Rânca (1.600 m), iar cel dinspre Sebeș numai până la Lacul Oașa. Șoseaua a fost dată parțial în circulație în 2010. Lucrările au încetat în 2013, o dată cu declararea insolvenței firmei Romstrade, antreprenorul contractat de CNADNR.

Astfel, traseul tronsonului de gol alpin (Rânca-Obârșia Lotrului), care trece prin Pasul Urdele și Pasul Muntinu, a fost în întregime rectificat, lărgit și s-a așternut stratul de binder (lipsesc straturile de asfalt de uzură), dar nu s-au finalizat lucrările la rigolele de preluare a apelor de pe versanți și la instalarea elementelor de siguranță (parapete, elemente reflectorizante, marcaj rutier orizontal și vertical).

 Transfăgărășan

Drumul DN7C – Transfăgărășan este o cale rutieră de circulație din România, care începe în comuna Bascov,Județul Argeș de lângă orașul Pitești, în direcția orașului Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu drumul DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, cu o lungime de 151 km, traversând pe axa nord-sud Munții Făgăraș. Porțiunea construită propriu-zis în perioada 1970-1974 este Baraj Vidraru-Cârțișoara, pe o lungime de aproximativ 91 km, deși în mod practic drumul se consideră ca începând de la ieșirea din Căpățâneni-Ungureni.

Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 de km., a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna.

Drumul Național 7C (DN7C), supranumit Transfăgărășan, este unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, care leagă regiunea istorică a Munteniei cu Transilvania.

Această șosea ce străbate Munții Făgăraș, cel mai înalt lanț muntos din România, făcând parte din Carpații Meridionali, este un drum asfaltat, ajungând în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m. Astfel, Transfăgărășanul se situează pe locul al doilea ca altitudine în clasamentul șoselelor alpine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m.

Pornind dinspre sud, primul segment al Transfăgărășanului trece prin fața hidrocentralei Vidraru, amplasată subteran în masivul Cetățuia. De aici, în apropierea cetății Poenari, drumul urcă pe serpentine și viaducte, trecând prin trei tunele mai scurte, și ajunge pe Barajul Vidraru, care, cu ai lui 307 m, leagă Munții Pleașa și Vidraru. Trecând barajul, drumul continuă în partea stângă de-a lungul lacului Vidraru până la coada acestuia. În continuare, drumul începe să urce urmând cursul văii râului Capra până la ajungerea în golul alpin, lângă Cabana Capra; după o serie de serpentine, trecând prin dreptul Cascadei Capra, ajunge până la intrarea sudică a tunelului Capra-Bâlea, care trece pe sub creasta Munților Făgăraș, între vârfurile Iezerul Caprei (2414 m) și Paltinul (2398 m). Tunelul acesta este cel mai lung tunel rutier din România, având o lungime de 887 m, cu o înălțime de 4,4 m, o lățime de 6 m și un trotuar cu o lățime de 1 m, fiind iluminat electric și ventilat natural.

În partea nordică a drumului, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin al Munților Făgăraș între Podragu - Suru și Valea Bâlii, pe lângă lacul glaciar Bâlea, după care urmează o coborâre abruptă în serpentine, străbătând căldarea glaciară, pe o lungime de 13 km. Apoi, drumul trece prin apropierea cascadei Bâlea, o cascadă în trepte de aproximativ 68 m, cea mai mare de acest fel în România, aflată la altitudinea de aproximativ 1230 m.d.M., ajungând apoi la Cabana Bâlea Cascadă. De acolo până la intersecția cu DN1 (drumul european E68), în apropierea comunei Cârțișoara, mai sunt 21 km.

Transfăgărășanul trece peste 830 podețe, 27 viaducte; pentru construcția lui a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă; pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra-Bâlea, și multe alte materiale de construcții.

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu. Deși la momentul respectiv România avea deja mai multe treceri ale Carpaților Meridionali moștenite dinainte de perioada comunistă (Șoseaua Alpină Novaci-Săliște ori vechea Șosea Câmpina-Predeal) sau făcute în primii ani ai regimului (drumul Bumbești Jiu-Petroșani), invazia Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice și ușurința cu care puteau fi blocate sau atacate trecerile existente între Transilvania și Muntenia (care, cu o singură excepție, urmau cursul unor râuri) determină inițierea de urgență a proiectului "Transfăgărășanului" - un drum strategic care să lege garnizoanele Piteștiului și Sibiului. În notele de fundamentare a proiectului se menționează, totodată, ca motive "deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea".

Inaugurarea oficială, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, a avut loc în data de 20 septembrie 1974, dar lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală în 1980.

Regimul de circulație

Zona montană înaltă a DN7C este deschisă circulației rutiere în fiecare an doar de la 30 iunie până în 1 noiembrie, întrucât drumul este înzăpezit pe timp de iarnă, iar deszăpezirea lui este impractică; la aceasta se adaugă riscul căderilor de pietre și al avalanșelor.
Iarna, drumul este deschis în mod oficial pe versantul sudic până la complexul Piscul Negru (kilometrul 104 - județul Argeș). Vara, restricțiile cuprind perioada de întuneric (orele 22:00-6:00), deoarece traseul este unul periculos, cu deosebit de multe viraje și curbe în ac de păr, fără să fie prevăzut cu elemente reflectorizante, iar riscul căderii în gol este deosebit de mare. Limita de viteză recomandată este de 40 km/h.

Delta Dunării- un adevărat muzeu al biodiversităţii, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.

Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, este clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc național în taxonomia internațională a IUCN. 

Parcul național include rezervațiile naturale precum: Capul Doloșman, Cetatea Histria, Complexul Vătafu - Lunghuleț,Complexul Sacalin Zătoane, Grindul și Lacul Răducu.

Delta Dunării este limitată la sud-vest de podișul Dobrogei, la nord de cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Delta Dunării este traversată de paralela de 45° latitudine N și de meridianul de 29°, longitudine E. La nord, brațele Chilia și Musura formează granița cu Ucraina. Delta ocupă, împreună cu complexul lagunar Razim-Sinoe 5050 km², din care 732 km² aparțin Ucrainei, Deltei românești revenindu-i o suprafață de 2540 km². Este încadrată de limane și lacuri adiacente și cuprinde sute de lacuri între brațe, dintre care câteva zeci de mari dimensiuni. Datorită celor 67 milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre, Delta Dunării crește anual cu aproximativ 40 m².

Dunărea, ajunsă la Pătlăgeanca se bifurcă : Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu Gheorghe se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe.

Delta Dunării (cu excepția deltei secundare a brațului Chilia) face tradițional parte din Dobrogea, dar în Antichitate și Evul Mediu litoralul se afla mult mai la apus, astfel încât hărțile istorice care reprezintă Dobrogea cuprinzând toată Delta actuală, sunt geomorfologic false.

Delta Dunării este plasată, din punct de vedere geologic, într-o regiune mobilă a scoarței terestre numită Platforma Deltei Dunării (regiunea predobrogeană).

Conform clasificării FAO (SOTER – Procedure Manual, 1993)[9], Delta Dunării este inclusă la categoria formelor de relief regionale de tip câmpie umedă pe depozite aluviale fluviatile cu un grad ridicat de fragmentare.

Delta Dunării (încadrată în regiunea biogeografică panonică și stepică) prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre și acvatice.

În arealul deltei au fost indentificate 29 de tipuri de habitate de interes comunitar.

Flora Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri alcătuite din arbori (stejar brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm) arbusti (zălog, cătină roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen).

Alior de baltă (Euphorbia palustris)

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și xero-mezofile) din specii rare printre care unele protejate la nivel european, cum ar fi:

• centaurea 
• Centaurea pontica și Centaurea tenuiflora, 
• capul-șarpelui 
• otrățelul bălților 
• trifoiașul-de-baltă 
• ciucușoară de nisip  
• orhideea piramidă 
• sânziană  
• garofiță  
•  coșaci  
• valentiță  
•  nebunariță  
• nufăr galben  
• nufăr alb  
• obligeană  
• ferigă de baltă  
• vitrigon  

Delta Dunării conține mai mult de 360 de specii de păsări și 45 de specii de pește de apă dulce în numeroasele sale lacuri și japșe. Acesta este locul unde milioane de păsări din diferite colțuri ale Pământului (Europa, Asia, Africa, Marea Mediterană) vin să cuibărească. Speciile majore de pești în cadrul Deltei Dunării sunt știuca și somnul. Fauna deltei este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești, crustacee, melci, moluște și insecte; dintre care unele protejate prin aceeași Directivă a Consiliului European sau aflate pe lista roșie a IUCN.

Mistreț , vidră de râu, bizam, nurcă europeană , hermină mică, nevăstuică, dihor pătat, șacal auriu, iepure de câmp, sau popândăul european, sunt doar unele dintre numeroasele specii de mamifere ce traiesc pe taramul deltei.

Parcul național adăpostește și asigură condiții de hrană și cuibărire mai multor păsări migratoare, de pasaj sau sedentare protejate la nivel european.

Pelicani din Delta Dunării

Specii de pesti 

Rizeafcă, avat , zvârlugă , porcușor-de-nisip , răspăr , țipar, sabiță , boarță , dunăriță , fusar ,petroc , țigănuș , ghiborț de râu , scrumbie de Dunăre, morunaș , o specie de somn  din familia Siluride, șalău, șalău vărgat , biban , văduviță , cernușcă , știucă de Amur , caracudă , lin , biban, văduviță, plătică , caracudă argintie 

Reptile și amfibieni

Vipera de stepă , șarpele de alun , șopârla multicoloră , șopârla de câmp, șopârla cenușie , țestoasa de baltă, țestoasa dobrogeană de uscat, tritonul cu creastă danubian , tritonul comun transilvănean , buhaiul de baltă cu burtă roșie , brotacul-verde-de-copac

.

Nevertebrate

În rezervație este semnalată prezența mai multor nevertebrate rare (melci, gândaci, libelule, fluturi); printre care: melcul acvatic dungat, melcul cu cârlig, gândacul de apă, croitorul mare al stejarului , două libelule din speciile Ophiogomphus cecilia și Arytrura musculus; și cinci fluturi: Colias myrmidone, Leptidea morsei (fluturele de muștar), Lycaena dispar (fluturele purpuriu), Catopta thrips (fluturele de stepă) și Coenagrion ornatum (albilița portocalie).

www.ddbra.ro  ro.wikipedia.org

În 2014, românii au plătit între 25€ și 1.100€ pentru călătorii cu avionul

În 2014, românii au alocat pentru biletele de avion pentru călătorii bugete variind între 25€ - 1.100€, cel mai ieftin zbor rezervat fiind către Bruxelles (Belgia), iar cel mai scump – către Ottawa (Canada), arată datele Tripsta.

Cele mai ieftine zboruri: Satu Mare – București și București - Bruxelles
Atunci când vine vorba de cele mai ieftine bilete de avion, cel mai ieftin zbor national a fost rezervat în decembrie 2014 – cu trei zile înaintea plecării, pe ruta Satu-Mare – București – și a costat 68€. Zborul a fost operat de Tarom, iar durata în care acesta a ajuns la București a fost de o oră și 20 de minute.

Biletul pentru cel mai ieftin zbor internațional rezervat anul trecut a costat 25€. Zborul a fost operat de Ryanair, pe ruta Otopeni - Bruxelles și a fost rezervat în septembrie, cu 52 de zile înaintea plecării, care a avut loc la finalul lunii noiembrie.

În 2014, românii au văzut Europa și Dubaiul la prețuri sub 100€, dar au plătit mai mult de sărbători pentru zboruri naționale

Potrivit datelor Tripsta, românii au căutat și plătit sub 100€ pentru o serie de destinații de vacanță din Europa și Orientul Mijlociu.
Bruxelles a fost cea mai ieftină destinație internațională atât pentru călătorii, cât și pentru turiștii români (25€), în timp ce alte destinații turistice disponibile anul trecut la un preț accesibil au fost: Londra (30€), Dubai (35€), Istanbul (45€) sau Atena (76€).

În ce privește zborurile naționale efectuate în vacanțe, românii au plătit cel mai puțin pentru deplasările pe rutele Iași – București (106€) și București – Timișoara (150€). Cele mai scumpe bilete naționale pentru perioadele de vacanță au fost pe rutele București - Timișoara (271€) și București – Cluj (255€).

Pe de altă parte, zborul național care a înregistrat cele mai multe rezervări a fost pe ruta Iași – București, operat de Tarom și cu plecare în data de 18 aprilie, cu două zile înainte de Paște. Costul biletului la această cursă a fost de 105€.
Zborurile către Asia, America Latină, insule exotice și Canada – disponibile la prețuri de peste 900€
Deși au reușit să călătorească ieftin în Europa și Orientul Mijlociu pe parcursul anului trecut, românii au plătit între 900 – 1.100€ pentru a ajunge la destinații exotice, aflate la distanță mai mare, inclusiv peste ocean.

Într-un top 5 al celor mai scumpe zboruri de anul trecut, zborurile către Canada – atât spre capitala Ottawa cât și către Toronto – ocupă prima și ultima poziție a clasamentului. Astfel, pentru a ajunge în Canada, românii au plătit 1.100€ pentru a zbura pe ruta București - Ottawa sau 910€ pentru a ajunge la Toronto.

De asemenea, turiștii români au plătit peste 1.000€ pentru a ajunge în Insulele Mauritius (1.080€) și la Rio de Janeiro (1.040€), dar și un pic mai mult de 900€ pentru a ajunge la Singapore (915€).

În cazul călătoriilor internaționale, cele mai rezervate zboruri în 2014 au fost în zilele apropiate Anului Nou (31 decembrie – 2 ianuarie) și în perioada Paștelui (17-21 aprilie). Anul trecut, zborul cel mai rezervat de către călătorii români a fost pe ruta București – Munchen, cu plecare în ziua de Anul Nou (31 decembrie), costul biletului fiind de 156€. Alte perioade populare pentru călătoriile de vacanță ale românilor au fost prima parte a lunii iunie (5 – 9 iunie), jumătatea lunii august (14 – 15 august), sfârșitul lui noiembrie (27 noiembrie – 1 decembrie) și zilele de Crăciun (22 – 26 decembrie).

Prețuri între 77 - 421€ pentru destinațiile de călătorie de top ale românilor
Anul trecut, printre principalele destinații de călătorie ale românilor s-au aflat Atena, Istanbul și Viena, potrivit datelor Tripsta. Aceleași date indică și faptul că o călătorie de la București către una dintre destinațiile menționate s-a putut realiza atât pentru un cost scăzut, cât și pentru un preț mare al biletului de călătorie.

Castelul Hunedoarei

Castelul Hunedoarei, numit și Castelul Corvinilor, al Corvineștilor sau al Huniazilor, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

Este considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10”

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Ioan de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Acoperișurile sunt înalte și acoperite cu țiglă policromă. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.


Galeria și donjonul - ultimul turn de apărare (turnul "Ne boisa" = Nu te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr de la curtea castelului) reprezintă câteva dintre cele mai semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții),Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și Vasile Lupu din Moldova). În curtea castelului, alături de capela zidită tot în timpul lui Ioan de Hunedoara, se află o fântână adâncă de 30 de metri.

Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localității Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în orașul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii și Libertății. Geografic monumentul este situat în centrul județului Hunedoara, în partea sud-vestică a Municipiului Hunedoara, pe ultimele ramificații estice ale munților Poiana Ruscă.

Deși este aflat încă în renovare (în septembrie 2010), castelul atrage zeci de mii de turiști anual, având 71.000 de vizitatori în prima jumătate din 2010.

Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului din București, România (cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului), măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. Clădirea Palatului Parlamentului se află situată în partea centrală a Bucureștiului (sector 5), pe locul care astăzi se cheamă Dealul Arsenalului, încadrat de strada Izvor la vest și nord-vest, Bulevardul Națiunile Unite spre nord, Bulevardul Libertății la est și Calea 13 Septembrie la sud. Aceasta se află la 10 minute distantă de Piața Unirii și 20 de minute de Gara de Nord (cu autobuzul 123).

Dealul pe care se află astăzi Palatul Parlamentului este în general o creație a naturii, având o înălțime inițială de 18 m, dar partea dinspre Bulevardul Libertății este înălțată în mod artificial.

După cutremurul din 4 martie 1977, Nicolae Ceaușescu a căutat un amplasament pentru a dezvolta un program foarte mare de investiții. S-a preluat o idee a regelui Carol al II-lea din 1935, în al cărei proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaților pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecți ai vremii. În 1938 s-a anunțat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax. A venit al Doilea Război Mondial și lucrurile au rămas doar pe hârtie până în 1983, când a început construirea Palatului Parlamentului, ceremonia oficială a așezării pietrei fundamentale având loc la data de 25 iunie 1984.

Clădirea are o suprafață desfășurată de 330.000 m², înscriindu-se, după World Records Academy, la capitolul "Clădiri Administrative", pe locul 2 în lume după clădirea Pentagonului, iar din punct de vedere al volumului, cu cei 2.550.000 m³ ai săi, pe locul 3 în lume, după clădirea de asamblare a rachetelor spațiale de la Cape Canaveral din Florida și după piramida lui Quetzalcoatl din Mexic. Pentru comparație se poate menționa că această clădire depășește cu 2% volumul piramidei lui Keops din Egipt, și de aceea unele surse o caracterizează ca pe o construcție „faraonică”.

Început în timpul regimului comunist, (autointitulat „Epoca de Aur” a României și înlăturat în mod violent, prin Revoluția din 1989), așa-numitul Proiect București a fost un proiect ambițios al cuplului Ceaușescu început în anul 1978, ca o replică a orașului Phenian, capitala Coreei de Nord. Un proiect de sistematizare exista încă din anii '30 (din timpul lui Carol al II-lea) pentru zona Unirii - Dealul Arsenalului.

După cutremurul din 1977 Nicolae Ceaușescu a ordonat „reconstruirea” Bucureștiului ca un nou oraș, de sine stătător. În anii 1978-79 a avut loc un concurs la nivel național pentru reconstruirea Bucureștiului. Concursul a durat aproape 4 ani și a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără arhitectă de numai 28 de ani, care a fost numită arhitect șef a acestui proiect excepțional de controversat.

Șantierul propriu-zis a început în anii 1980 cu demolarea a peste 7 km² din vechiul centru al capitalei și relocarea a peste 40.000 de oameni din această zonă. Între clădirile dispărute se numără Mănăstirea Văcărești, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naționale, Stadionul Republicii, etc. Lucrările s-au efectuat cu munca forțată a militarilor în termen și astfel costul a fost redus la minimum.

Acest proiect de reconstruire a Bucureștiului, cuprindea o serie de clădiri cum ar fi: Palatul Parlamentului - Casa Republicii, Ministerul Apărării Naționale, Casa Radio, Hotelul Marriott - Casa de Oaspeți, Casa Academiei Române, Parcul Izvor și Bulevardul Unirii - Victoria Socialismului.

În 1989 costurile clädirii erau estimate la 1.75 miliarde dolari SUA, iar în 2006 la 3 miliarde Euro.

Dimensiunile clădirii
· lungime - 270 metri
· lățime - 245 metri
· înălțime - 86 metri (peste cota 0)
· adâncime 92 metri (sub nivelul solului)
· suprafața construită la sol - 66.000 metri pătrați

Pentru realizarea acestei impunătoare clădiri s-au folosit:
· 1.000.000 m³ de marmură
· 5.500 de tone de ciment
· 7.000 de tone de oțel
· 20.000 de tone de nisip
· 1.000 de tone de bazalt
· 900.000 m³ de esențe de lemn
· 3.500 de tone de cristal
· 200.000 m³ de sticlă
· 2.800 de candelabre
· 220.000 m² de covoare
· 3.500 m² de piele.

La construcție au participat 700 arhitecți și aproximativ 20.000 muncitori care au lucrat în trei ture, 24 ore pe zi.
Clădirea are aproximativ 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, peste 30 săli și saloane, patru restaurante, trei biblioteci, două parcări subterane, o sală de concerte.
Numele sălilor și saloanelor din Palatul Parlamentului au fost alese după 1989, ele evocând evenimente importante din istoria poporului român sau personalități cunoscute pe plan mondial. Majoritatea sunt legate de aspirația românilor pentru Unire și de istoria parlamentarismului în România.

"Cât de lung este drumul parcurs de România în patru ani, de la prima vizită pe care am făcut-o aici, în februarie 1990! Ați reușit chiar să îmblânziți acest enorm palat, un palat al megalomanului, dar, de asemenea, o capodoperă a românilor."
—Catherine Lalumière

Palatul Parlamentului a fost înscris cu trei recorduri în World Records Academy - pentru cea mai mare, cea mai scumpă şi cea mai grea clădire administrativă din lume, se arată pe site-ul Worldrecordsacademy.org.
Palatul Parlamentului are o suprafaţă totală de 330.000 de metri pătraţi, fiind astfel cea mai mare clădire administrativă, pentru uz civil, din lume. De asemenea, aceasta este construită din 700 de tone metrice de oţel şi bronz, un milion de metri cubi de marmură, 3,5 de tone metrice de sticlă şi 900.000 metri cubi de lemn.
Palatul Parlamentului este şi cea mai scumpă clădire administrativă din lume, cea mai recentă estimare (din 2006) fiind de aproximativ 4 miliarde de dolari. Clădirea a fost construită exclusiv cu materiale româneşti.
Anca Petrescu, arhitecul clădirii, a condus o echipă de 700 de arhitecţi şi 20.000 de oameni care au lucrat la ridicarea imensei clădiri. Palatul Parlamentului, cunoscut sub numele de "Casa Poporului" înainte de Revoluţie, are dimensiuni de 270 de metri pe 240, 86 de metri înălţime şi 92 de metri sub pământ. Are 12 niveluri la suprafaţă.
Cartea Recordurilor Guiness înscrie construcţia pe locul II în lume după Pentagon - cu o suprafaţă desfăşurată de 330.000 metri pătraţi si pe locul III ca volum, cu 2.550.000 metri cubi. (MEDIAFAX)

Unele dintre cele mai frumoase şi surprinzătoare minuni ale naturii se găsesc pe teritoriul ţării noastre. În acest moment, România deţine 12.000 de peşteri care oferă un spectacol de gheaţă, roci şi apă. Chiar dacă cele mai ascunse peşteri nu sunt deschise vizitatorilor, ci sunt destinate cercetătorilor şi speologilor, există câteva locuri pe care trebuie neapărat să le bifezi pe harta vacanţelor tale. Te invităm într-o călătorie în jurul României pentru a descoperi cele mai frumoase peşteri pe care trebuie să le vizitezi.

(www.one.ro)

  PESTERA URSILOR

  PESTERA SCARISOARA

 PESTERA MUIERILOR

PESTERA HUMPLEU

  PESTERA POPOVAT